Voluntariatul feminin și leadershipul social, în centrul conferinței organizate de Asociația Nevo Parudimos la Reșița

După pauza de prânz, participanții au asistat la prezentarea susținută de Marcian Costin Rusu, mentor ESC, intitulată „Rolul mentorului în programele de voluntariat”, în care au fost explicate responsabilitățile mentorilor și importanța sprijinului constant pentru integrarea voluntarilor internaționali în comunitatea locală.
Programul a continuat cu intervenția Anitei Radics, președinte ATOR Banatul de Munte, care a vorbit despre evoluția personală și profesională de la statutul de voluntar la cel de lider organizațional, subliniind rolul implicării civice în dezvoltarea unei cariere în sectorul social.
Unul dintre cele mai apreciate momente ale conferinței a fost atelierul interactiv „Povestea bărcuței”, facilitat de lect. univ. dr. Alina Constantin, în cadrul căruia participanții au lucrat în echipe pentru a explora conceptul de reziliență în voluntariat. Activitatea a utilizat simbolul unei bărcuțe de hârtie pentru a ilustra modul în care provocările contribuie la dezvoltarea și maturizarea voluntarilor.
Pe parcursul întregii zile, atmosfera și momentele importante ale evenimentului au fost documentate prin servicii profesionale foto și video realizate de PFA Pușcau Daniel Florin, materialele urmând să fie incluse în arhiva proiectului. În același timp, organizatorii au amenajat un photo corner, unde participanții au putut realiza fotografii personalizate cu identitatea vizuală a proiectului și cu mențiunea „Co-funded by the European Union”, acestea fiind imprimate pe loc și oferite ca material de diseminare.
Conferința s-a încheiat cu o sesiune de feedback și discuții finale, participanții fiind invitați să completeze un formular de evaluare online accesibil prin QR code. În final, Daniel Grebeldinger a mulțumit partenerilor, invitaților și echipei de proiect pentru implicarea în organizarea evenimentului.
La finalul conferinței, toți participanții au primit certificate de participare, care atestă contribuția lor la dialogul privind egalitatea de gen și dezvoltarea voluntariatului.
Evenimentul a reprezentat un important punct de întâlnire între instituții publice, mediul academic și sectorul non-guvernamental, contribuind la creșterea vizibilității proiectului „Break the Glass Ceiling – Empowerment of Women in Volunteering Projects”, cofinanțat de Uniunea Europeană, și la consolidarea colaborării pentru inițiative viitoare dedicate dezvoltării comunității.





















