Asociaţia Nevo Parudimos este o organizaţie apolitică, non guvernamentală, nediscriminatorie, civică şi independentă faţă de alte organe de stat, constituită prin liberă alegere şi iniţiativa membrilor fondatori în august 2008.
Scopul asociaţiei este „Diminuarea discrepanţelor de ordin economic, social si educaţional existente în societate”.
Inca de la infiintare, asociatia Nevo Parudimos a derulat foarte multe activitati avand ca si beneficiari tinerii deoarece consideram ca tinerii sunt principalii agenti ai schimbarii. In prezent asociatia desfasoara activitati cu tinerii la nivel local, regional si national, dar si la nivel international prin diverse mobilitati de tineret.
Viziune:
Persoanele de etnie romă și comunitățile din care fac parte să se bucure de egalitate în toate domeniile vieții la nivel local, național și european fără a se lovi de discriminare.
Misiune:
Facilitarea contribuției societății civile, într-un mod strategic și incluziv, la politicile de dezvoltare locală pentru a împuternici persoanele de etnie romă și persoanele vulnerabile să aibă acces și să se bucure de toate drepturile pe care le au.
Asociatia Nevo Parudimos este membra in cinci retele Europene:
- Youth Express Network (YEN): retea care promoveaza incluziunea tinerilor ce provin din grupuri dezavantajate;
- YES FORUM: retea de organizatii care lucreaza cu tinerii din medii dezavantajate;
- Phiren Amenca: retea care promoveaza voluntariatul international si se adreseaza in special tinerilor romi;
- ternYpe: retea de asociatii tinere de romi, care promoveaza implicarea civica si dezvoltarea tinerilor romi;
- ERGO: retea europeana ce activeaza in domeniul politicilor publice pentru romi.
Pana in prezent am sprijinit infiinatarea organizatiilor de tineret:
- Tineri pentru Gataia – Gataia
- Asociatia voluntariatul pentru toti – Resita
- Asociatia cu Capul in Nori – Oravita
- Un grup de teatu in Oravita la Liceul Tehnoogic Mihai Novac realizat cu sprijinul unui grup de voluntari straini
- Asociatia Tinerilor Romi – Timisoara
Activitatile cu tinerii sunt foarte variate si ofera posibilitatea acestora de a se dezvolta si a invata lucruri noi:
- activitati de voluntariat in tara si in strainatate prin intermediul programului Erasmus+ sau al altor programe finantate de catre Comisia Europeana.
- Seminarii, traininguri, campanii nationale sau internationale, schimburi de tineri in tara si in strainatate cu scop educational, realizate cu sprijinul programului Erasmus+ de catrea asociatia Nevo Parudimos sau partenerii internationali.
Totodata, domeniul de activitate al asociatiei atinge si elementele educatiei formale, prin dezvoltarea de strategii menite sa previna abandonul scolar al tinerilor romi.
Pentru mai multe informatii, ne puteti contact direct la adresa de e-mail nevoparudimos@yahoo.com