În data de 28 septembrie 2017 s-a încheiat schimbul de tineri organizat de către Asociația Voluntariatul pentru Toți din Reșița, în parteneriat cu asociația Minority Voice (Glas manjine) intitulat „My village – your village! It’s time to act!”, proiect finanțat de către Comisia Europeană prin programul Erasmus+, mobilități ale tinerilor, schimb de tineri.
Proiectul menționat are o durată de 6 luni, începând cu data de 1 august 2017, iar mobilitatea propriu-zisă a fost organizată în perioada 18 – 28 septembrie la Tabăra Marabu din satul Milcoveni, când 48 de tineri din România și Serbia, acompaniați de 8 lideri de grup, au venit împreună pentru a învăța unii de la alții prin intermediul acestei experiențe transfrontaliere.
Scopul proiectului a fost acela de a dezvolta competențe civice și sensul de inițiativă al celor 48 de tineri ce provin din satele învecinate ale graniței România – Serbia.
Obiectivele principale ale acestei mobilități au fost:
1. Creșterea cunoștințelor celor 48 de participanți despre situația tinerilor ce vin din zona rurală (atât a României, cât și a Serbiei);
2. Creșterea implicării civice și a spiritului de inițiativă pentru tinerii ce provin din satele învecinate ale graniței România – Serbia;
3. Dezvoltarea cunoștințelor a 48 de tineri în legătură cu planificarea strategică și luarea deciziilor la nivel local;
4. Dezvoltarea competențelor și aptitudinilor legate de oratorie, retorică și teatru ale celor 48 de participanți;
5. Dezvoltarea cooperării transfrontaliere între ONG-urile de tineret din România și Serbia.
Timp de 10 zile, tinerii au învățat cum pot ei înșiși să se implice în luarea deciziilor la nivel local, în special în modelarea activităților cu și despre tineri. Programul a constat în aplicarea unor metode din educația non-formală precum: teatru forum, joc de roluri, vizite de studiu, discuții facilitate între tineri și autoritățile locale, dezbateri tip Oxford și diverse jocuri pentru constituirea echipelor și cunoaștere individuală.
Pentru a înțelege pe deplin rolul tinerilor în luarea deciziilor la nivel local, tinerii au avut oportunitatea de a vizita primăriile Berliște și Oravița, unde le-au fost lămurite toate neclaritățile cu privire la implicarea tinerilor în procesul de luare a deciziilor la nivel local.
Un rezultat al acestui proiect a fost punerea în scenă, în data de 26 septembrie 2017, în cadrul Casei de Cultură Oravița a unor piese de teatru forum, piese create special de către participanți pentru alți tineri la fel ca ei, având ca temă tinerii și activismul, cooperare transfrontalieră, solidaritate, unitate.
La sfârșitul acestui schimb de tineri, participanții au primit un certificat Youthpass ce atestă competențele și aptitudinile dobândite în urma participării la mobilitate.
În implementarea acestui proiect am beneficiat de suportul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale de la București, prin responsabil proiect Roxana Cristea.
Parteneri locali:
Liceul „Mihai Novac” din Oravița
Primăria Oravița
Primăria Berliște
Pentru orice informație, vă rugăm contactați coordonatorul Laura Turcu, turcu.laura13@yahoo.ro sau 0746 450 594, vicepreședinte Asociația Voluntariatul pentru Toți, Ionuț Mîrșolea, youthvoluntari@yahoo.ro sau Claudiu Pamfil, lider de grup: pamfil_claudiu@yahoo.com.
Parteneri
Disclaimer
Această comunicare reflectă doar vederile autorului iar Comisia Europeană nu poate fi făcută responsabilă pentru utilizarea informaţiei pe care o conţine.