Lider proiect: Asociația Nevo Parudimos
Nr. proiect: 2023-1-RO01-KA154-YOU-000146993
Perioada: 01.06.2023 – 31.07.2024
Buget: 46.658 euro
Asociația Nevo Parudimos implementează timp de 14 luni proiectul de participare în domeniul tineretului „Tinerii-cetățenii activi ai zilei de mâine”, finanțat prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene.
Scopul proiectului nostru este de a crește implicarea și participarea tinerilor în procesul decizional din Reșița.
Obiectivele acestei inițiative sunt:
1. Creșterea cunoștințelor și competențelor a 35 de tineri cu privire la participarea și implicarea în procesul local de luare a deciziilor
2. Creșterea interesului și înțelegerii a 35 de tineri reșițeni cu privire la participarea la procesul local de luare a deciziilor
3. Creșterea cu cel puțin 2 (strategia de dezvoltare locală și strategia de tineret a orașului Reșița) a numărului de documente de politică locală și regională de planificare sau dezvoltare care să includă și nevoile tinerilor reșițeni
4. Capacitatea sectorului de tineret (8 consilii studențești, 3 centre de tineret și 4 ONG-uri de tineret și sociale) din Reșița
Ca și activități, proiectul nostru include 3 evenimente de participare a tinerilor după cum urmează:
- o activitate de planificare strategică, care include 15 focus grupuri (care implică 8-15
tineri) la care vor participa diferite categorii de tineri, din medii diferite; - consultare online care va presupune 5 dezbateri (care implică 15-20 de tineri) realizate în diferite cartiere și o dezbatere generală (cu cel puțin 50 de participanți) care vizează dezvoltarea unei strategii locale de tineret în Reșița
- patru mobilități de participare a tinerilor în diferite locații din România, având scopul de învățare și dezvoltare de aptitudini noi.
Beneficiari direcți ai acestor activități vor fi un total de 35 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15-25 ani proveniți din consiliile studențești din toate cele 8 licee din Reșița (Liceul Teoretic Baptist, Colegiul Național Traian Lalescu, Colegiul Național Mircea Eliade, Colegiul Național Diaconovici Tietz Resita, Liceul Teoretic Mircea Eliade, Liceul de Arta Sabin Păuță, Colegiul Tehnic Reșița, Colegiul
Economic al Banatului Montan).
Ca și rezultate, prin implementarea acestui proiect vom crește implicarea și participarea tinerilor din Reșița în procesul de luare a deciziilor la nivel local și național. Astfel, prin intermediul acestei inițiative ne dorim:
- să elaboram o strategie de tineret realizată și aprobată de Consiliul Local Reșița
- să organizam 4 mobilități de participare a tinerilor
- să formăm 35 de tineri pe temele „implicare civică” și „planificare strategică”
- să avem peste 70 de tineri și 10 factori de decizie care participă la vizitele noastre de studiu
- să avem peste 40 de tineri înscriși la fiecare dintre cele 4 evenimente
- să avem peste 300 de tineri care să participe la întâlnirile noastre de consultare
- să dezvoltăm motivația și spiritul de cetățenie activă în rândul tinerilor din Reșița
- să creăm un parteneriat funcțional care să implice toate ONG-urile de tineret din Reșița și Centrele de Tineret și Consiliile Elevilor din licee (se va semna un memorandum între acestea și se vor întâlni periodic și după finalizarea proiectului);
Disclaimer
Aceasta comunicare reflecta doar punctul de vedere al autorului, iar operatorul de fond nu poate fi facut responsabil pentru informatiile transmise.